8 mai 2019

NU si nu

De cateva zile pregatesc numai feluri de mancare vegetariana. Acest fapt se datoreaza Alexiei, care a ramas oripilata de modul in care sunt crescute si omorate animalele, dar si de efectele negative pe care consumul de carne le are asupra sanatatii. A mai avut o perioada cu cativa ani in urma cand refuza orice tip de carne, spunand ca ea e verigiteana...
Nu stiu ce era atunci in mintea ei de copil, dar acum, dupa ce s-a uitat la documentarul " What the Health", un film in care se vorbeste despre legatura dintre dieta si boala, dar si despre miliardele de dolari care se invart in sanatate, industria farmaceutica si cea alimentara, refuza categoric sa mai manance proteina animala.
A realizat ca industria petroliera si cea de transport nu sunt cele mai vinovate de poluarea sau incalzirea planetei, ci industria cresterii de animale. Aceasta emite cel mai mult CO2, distruge cel mai mult natura cu o viteza ametitoare de la an la an, taind paduri, consumand apa in cantitati enorme, ba chiar otravind-o,etc. Intr-un cuvant, decimeaza resursele naturale ale planetei.

Niciodata nu i-am impus ce sa manance, am lasat-o pe ea ca sa isi aleaga mancarea. La fel voi proceda si acum. Stiu ca asta inseamna sa gatesc aproape zilnic, dar felurile de mancare se fac mult mai rapid decat inainte, ca va trebui sa gasesc vegetale/ cereale/ nuci, s.a.m.d. certificate si controlate, ca voi fi si in pana de idei pentru pachetul de scoala, etc.
 Ma conformez si voi intra in hora cu ea. Nu e prima data cand imi schimb obiceiurile alimentare.

Am zis si zic ca poate decizia ei este pentru moment, ca trece prin schimbari fizice, hormonale, mentale si emotionale. Adolescenta e o etapa a vietii foarte delicata, uneori chiar dificila.

Ieri ma suna o prietena care are si ea tot o fiica de aceeasi varsta cu a mea, si imi zice printre altele "ma, Cata, nu stiu ce-i cu Simo, dar nu mai vrea sa manance carne " Am facut o pauza de cateva secunde, crezand ca... Si ii zic " Cred ca fetele noastre s-au vorbit ". Imi spune ca nu crede asta, ca asa a venit din vacanta, de la tara, dupa ce a tinut post cu bunica ei. Alexia imi face semn ca nu, nu i-a spus Simonei nimic.
Am zambit in timp ce F imi insira toate felurile de mancare pe care le gatise, fara ca Simo sa le mai doreasca.

Tot ieri, pe seara asa, ma suna F si imi zice " alooo, trimite-mi reteta la mancarea aia pe care Ale i-a aratat-o Simonei, pe insta...Ia uite, ce ma pune sa fac acum, cu atata mancare in frigider!" Si radea. Am inceput sa rad si eu. Dupa ce m-am dumirit, i-am explicat despre ce este vorba, cum ca nu stiam ce sa ii dau de mancare dupa ce vine de la meditatie, pentru ca ciorba mea de burta falsa nu a avut succes. M-a prins cu minciuna cand i-am spus ca nu are carne.
" Hm, mami, ciudat! Asta are gust de carne" si cu lingura cauta prin bolul deja pus in fata. N-a mai vrut dom' le sa manance. Ca are sigur si ou si carne si daca nu cumva si smantana. A plecat la mate...
Eu, ca o mamica grijulie, am inceput sa dau din maini. Ce sa fac, ce sa fac? Curry Noodles, cu legume. Si asa de incantata cand s-a intors acasa, dupa ce a mancat, incat i-a si trimis Simonei  poza cu farfuria.

Personal, nu ma bucur, dar nici nu fac o tragedie din asta. Astept. Stiu ca ea iubeste enorm animalele, pana si pe gandacul ala puturos si imputit, care apare vara, ea il salveaza din mana mea. Cred ca mai degraba asta e adevaratul motiv pentru alegerea facuta, compasiunea.

E bine sa tii post, sa nu faci abuz de carne, mai ales de cea rosie, sa te feresti de grasimile trans artificiale, de zahar,etc. Sa nu faci abuz nici de carbohidrati, sa asociezi corect alimentele, adica sa ai un echilibru in toate. 
Concluzia mea, daca esti vegan sau vegetarian, bravo tie! Daca esti omnivor, la fel, bravo tie! Eu cred ca fiecare organism cere exact ceea ce are nevoie sau cat/cand are nevoie. 
Desi am citit foarte multe carti, studii, vazut filme pe aceasta tema (a fi sau a nu fi vegetarian/ vegan/omnivor ), experimentat pe propriul organism toate stilurile de viata, nu o sa ma pun niciodata pe un singur taler al balantei.

Mi-a placut ce am citit AICI



6 comentarii:

Zuzu spunea...

Eu nu am mancat carne o perioada indelungata (pt ca nu imi placea), iar acum am o anemie ,,minunata" de care nu mai scap.

Ina spunea...

Pai cam asa si la mine.
De cate ori imi fac analizele, dar de fiecare data, imi iese o anemie pentru care mi se prescrie supliment cu fier. Si nu pentru ca am evitat carnea, ci pentru ca nu prea consum legume verzi. Mancam paine, cartofi, paste...si prea putine legume sau frunze. Oricum femeile pierd fier la greu, iar mancarea din ziua de azi nu prea ne mai hraneste, doar ne umple stomacul. Musai de luat sulpimente, ca vom avea carente mari, mai ales de calciu.

Ina spunea...

suplimente* :)

Anonim spunea...

I just like the helpful info you provide
to your articles. I'll bookmark your blog and check again here regularly.
I am fairly sure I will be told many new stuff right right here!
Best of luck for the following!

Ina spunea...

Dear unnamed, that's how you should do :)
I will be your inspiration source :D
Cya!

Anonim spunea...

It's an awesome piece of writing in support of all the web viewers;
they will take advantage from it I am sure.