7 noiembrie 2014

Supa de pui fara... pui, cu galuste !


El vrea de "verisoare", cu bors. Ea vrea dulce, cu gust de pui si cu galuste mari, pufoase. Dar fara carne! Eu vreau ce comanda copilul...

1 pui de casa albanez   :)
1 ceapa mare
2 morcovi + albitura ( pastarnac, patrunjel, telina)
sare, piper boabe, patrunjel proaspat tocat

3 oua/ 12 linguri gris/ sare 

Puiul se pune la fiert in apa rece si se spumeaza bine. Se arunca in oala de 4 litri niste radacinoase, adica cele mentionate mai sus, 1 ceapa intreaga si spre sfarsit sare. Cand s-au fiert legumele, se scot din oala impreuna cu puiul si se strecoara zeama ca sa ramana o supa frumoasa si limpede.

Supa se pune la foc mic.

Galustele se prepara dupa ce ai pus putina apa+sare la fiert intr-o cratita larga. Se bat ouale cu putina sare si se adauga treptat grisul, in ploaie. Pun o lingura de gris si amestec, pun a doua lingura de gris...si tot asa pana la final. Las cam 5-10 minute sa se umfle grisul. Apoi, cu lingura, formez galustele si le dau drumul in cratita cu apa fierbinte, dar care nu clocoteste. Cand le-am pus pe toate, stropesc cu apa rece si acopar cratita cu capac. Focul sa fie la minim. Peste 10 minute stropesc din nou cu apa rece si acopar cratita din nou. Cand s-au ridicat la suprafata, le incerc cu furculita si daca s-au facut, adica sunt moi la mijloc le scot cu supiera si le pun in supa. Daca sunt tari la mijloc, din nou stropesc cu apa rece si le acopar, asta pana cand sunt gata. Apa rece opreste fierberea si astfel galusca se fierbe bine in mijloc, nu ramane tare.
Fierb galustele intotdeauna separat, nu direct in supa. Nu-mi place sa se albeasca de la grisul care ramane in oala, mai si fermenteaza daca e cald afara.

Cand supa impreuna cu galustele incep sa fiarba, opresc focul. Adaug putin patrunjel verde, nu mult. Nu imi place sa inverzesc supa, imi place sa adaug verdeata in farfurie, in momentul servirii.

Daca supa e preparata cu pui crescut la curte, va iesi excelenta. Altfel nici nu recomand. Carnea din comert este dezastru si fara gust.

Puiul fiert merge la felul doi, friptura la cuptor sau facut tocanite...sau orice altceva, dupa preferinte. Legumele fierte merg la salata boeuf. Daca nu, la gunoi! Eu de cele mai multe ori le arunc.

"A fost excelenta, cum numai mami stie sa faca!"

Urmeaza si cea de "verisoare", ca doar...


In alta ordine de idei. Am fost la concertul cu Al Bano si Romina, aseara. El mai are vocea minunata, ea nu prea. Adica nici nu a avut vreodata. Majoritatea pieselor au fost lente si plictisitoare, tocmai bune de somn, ceea ce m-a dezamagit complet. Plus ca impreuna au cantat foarte putin. La inceput a cantat nenea Carissi, apoi Romina cu niste oribilitati in engleza si colac peste pupaza, a cantat si fiul lor, Yari Carissi.Adica fara nicio placere l-am ascultat, ba mai mult, multi din public ne-am intrebat de ce naiba nu apar Al Bano cu Romina pe scena, sa cante impreuna acele hituri vechi si celebre, asa cum ne-am asteptat.
Dupa ce o spectatoare s-a dus la Al Bano sa-l roage ca sa cante piesele vechi si s-o aduca in scena pe Romina, sa faca atmosfera pe care o asteptam cu totii...a aparut si "vaporoasa" schimbata in alt costum de yoga... Mai bine si-ar fi schimbat piesele decat tinuta! Mda, am avut asteptari, recunosc. 

Nici presa nu i-a iertat deloc, ia vezi AICI


2 comentarii:

Adelina spunea...

Cătă, la mulţi ani! Petrecere frumoasă! Te pup!

Ducesa spunea...

Mulțumesc, scumpă mea! Te pup mult!