12 octombrie 2012

Clatite coreene cu... fig candy si o mustrare

Fig Candy sau Walnut Candy este un desert traditional din insula Thassos. Smochinele sau nucile verzi se conserva in miere si astfel se pot folosi la diverse dulciuri de casa sau, de ce nu, servite pur si simplu, asa cum se servea odata dulceata, cand mergeai in vizita. Anul acesta n-am mai ajuns pe insula, dar prietena mea, Anda, a avut grija sa-mi aduca un borcan Walnut Candy. Nu stiu pe care sa-l laud mai intai...ambele imi plac. Eu am mai avut o cutie cu smochine, si m-am gandit ca ar merge mult mai bine pe niste clatite mai dietetice, decat sa mananc cu lingurita fara sa ma mai opresc.

clatite din orez

Compozitia de clatite am ales-o din cartea de bucate a Centrului Lifestyle Herghelia..., mi-am zis sa fie ceva light daca tot le mancam cu atata zahar (miere si smochine). Reteta pare simpla ca buna ziua, insa coptul mi-a dat multe batai de cap. Why??? Pentru ca indiferent de ce tigaie folosesti ( eu am una speciala pentru clatite, din ceramica, adica nimic mai bun), ti se lipeste maglavaisul de tigaie la fel ca si guma de mestecat. So, maglavais = amestecatura nestructurata ! Si daca tot mi-a dat de lucru celebra carte...incep si eu acum sa o critic, dar pe buna dreptate! Nicio reteta preparata de mine dupa aceasta nu iese si nici nu arata ( nici pe departe) ca in fotografiile tiparite. Adica, ca sa fiu mai explicita, pozele n-au nicio legatura cu retetele, clar! De fiecare data a trebuit sa imbunatatesc cate ceva, ca sa nu merg cu oala direct la goz. Buuunnn...

Reteta suna asa: 1 3/4 cani apa, 1 cana orez integral crud, 1/2 cana nuci sau seminte de floarea soarelui ( eu am pus nuci), 1 cana orez integral fiert, 1/2 cana lapte de soia, 1/4 cana nuca de cocos, 1 lingurita vanilie ( pudra, pasta), 1/2 l-ta sare, 1 l-ta miere (optional). Ce interesanta suna, asa-i?! Wauuu, clatite coreene !!!!! Mai departe...

Preparare: Se pune la inmuiat o cana de orez pentru o ora. Se strecoara si se pune in mixer cu nucile si 1 3/4 cani de apa. Se mixeaza timp de un minut, se adauga restul ingredientelor si se mixeaza pana la omogenizare, pasta devenind de consistenta smantanii. Se coc din aceasta compozitie clatite, in tigaie de teflon, spun ei...Domnii de la Hergelia nu stiu cat e de nociv teflonul? Bun...

Se servesc la micul dejun, unse cu unt de alune peste care se adauga diferite sosuri de fructe. Pe cuvant de onoare ca, in poza retetei apare o clatita care sigur nu-i facuta din orez...si pe deasupra mai e manjita si cu o cupa de inghetata sau frisca lichida.

 Ce mi-a iesit mie? clatitele din poza mea sunt cele reale, pline de gaurele si cu greu fabricate. Cat sunt calde, merg mancate...dar daca apuca sa se raceasca, seamana la gust cu o ciulama fada...nu stiu cum sa ma exprim, o chestie nelegata, care se rupe pur si simplu. Dar mi-am facut pofta si eu, si mama mea care, atunci cand manca, radea si zicea : "minunata reteta, Cata mama!".

A fost invatatura de minte... Altadata nici ca ma mai iau dupa cineva. Rare sunt cartile sau persoanele care recunosc esecul din bucatarie! Cu toate astea tine minte, daca ajungi pe Thassos, FIG CANDY si WALNUT CANDY!

 

nuci si smochine in miere

Niciun comentariu: