" Mami, sa nu-mi duci tu ghiozdanul cand voi merge la scoala, singura o sa mi-l duc, chiar daca va fi greu...o sa ma chinui!"
Siroaie de lacrimi pe obraz...si imi spuneam in gand :" ce micuta esti!" Priveam si la ceilalti viitori scolari: marioci, dezvoltati, inalti...aratau de 9, nu de 7 ani jumate...iar a mea, a mea mignona, delicata, sensibila de numai 6 anisori jumate!
Fusesem la scoala sa-i ia masuri pentru uniforma. Si...si degeaba! Adica, degeaba m-am dus. Insa am cronometrat cat vom face din fata blocului si pana in curtea scolii, pe jos ( fara masina) in pas lejer, exact 15 minute!
" Mami, ce repede au trecut anii, eram o bebelusa... acum merg la scoala si abia astept!"
Stau si ma intreb daca fac bine furandu-i un an de joaca si oferindu-i unul de munca....
Am intrat in camera ei si priveam la toate lucrurile pe care le-a aranjat cu mare drag, lucruri pe care le pastreaza de cand s-a nascut: primul saculet de gradinita, primii bascheti, primii botosei, prima suzeta, hainutele de la 2-3 luni, papusile...
"Adio gradinita, adio jucarii, Voi, baieti si fete, jocuri cu bucurii...Incepem o noua viata, scolari vom deveni si cunostinte multe la scoala vom primi!"
Nu stiu cum va fi prima zi de scoala, dar ultima zi de gradinita...m-a impresionat pana la lacrimi!
Si cel mai dureros a fost cand Alexia a spus ca n-o sa-si mai vada fostii colegi niciodata. Dar, de cate ori trecem pe langa casa memoriala a lui Grigorescu in Campina ( zona gradintiei) mi se face pielea ca de gaina.
Practic, perioada gradintei, cea de trei ani, este de neuitat. Pe Alexia o va lega mereu acest oras, oras al copilariei ei.
